dn

Ramai asa cum esti tu!

Mereu unica si foarte speciala!

Surprinzatoare si mereu iubitoare!

Share on Facebook

Prea multe întrebări fără răspuns. Probabil că nu te-am cunoscut cu adevărat niciodată cu toate că am crezut,  probabil că nici tu nu te cunoști, dar un lucru e clar: au rămas doar amintirile și umbra la ceea ce am fost noi. Ne vedem…undeva pe la mijloc!

Share on Facebook

„Mereu, așa cum suntem noi, oamenii,  ne așezăm gând cu gând, speranță cu speranță și fapt cu fapt pe un raft din mintea și inima noastră. Tragem linii și liniuțe, adunăm gânduri pe lăngă speranțe și ne dorim noi oameni ce să îi putem cataloga. Mereu o facem, chiar involuntar, o știm în primele 10 secunde de când cunoaștem o persoană. O așezăm într-un loc anume, chiar și fără să ne dăm seama, poate doar după înfățișare sau poate după cum se îmbracă, cum vorbește sau mai stiu eu cum.

În spatele camerei erau un pian foarte vechi. Lumina era foarte difuză, se vedeau doar mici umbre și recunosteam chipul doar din amintiri…

- Imi pare bine că ai acceptat invitația mea!  …îmi spuse ea cu o voce dulce, parcă vocea unei fetițe ce se juca în grădina cu flori de la casa bunicilor.

- Ma bucur că și după cele întâmplate între noi tu nu ți cont și nu îți pasă…

-          Crezi tu că nu îmi pasă?

-          Poate…dar în aceste momente chiar nu mai contează cine a greșit sau de ce.

-          Îmi pare rău de pierderea ta! Condoleanțele mele! Tatăl tău a fost un adevărat domn din toate punctele de vedere!

-          Știu! Și mie îmi pare rău că sa dus babacul și mai știu că voi ați fost foarte apropiați. Avea o stimă deosebită pentru tine. Mereu îmi vorbea de tine, mereu te vedea drept cel mai bun soț pentru mine și un conducător foarte bun pentru afacerile familiei. Și mama, săraca, e distrusă…

-          Să înteleg că m-ai invitat aici pentru a mă ruga să vorbesc cu ea?

-          Aaa…sincer? Ai putea să treci mai des pe la noi. Ai putea involuntar să mai suni și să mai vorbești cu ea…săraca…știu că s-ar bucura să te audă.

-          Da! Știu că s-ar bucura să ne vadă iar împreună! Dar ști ce? Asta doar în vise se va mai întâmpla!

-          Te rog…nu fi răutăcios cu mine, chiar dacă merit și două palme după tot ce ți-am făcut!

-          Chiar crezi că ști ce mi-ai făcut???

-          Nu! Dar îmi imaginez!

-          Nu cred că poți să îți imaginezi o suferință, atâta timp cât tu, habar nu ai ce înseamnă să suferi cu adevărat!

-          Îmi pare rău!

S-a ridicat încet de pe acel scaun ce scârția la fiecare mișcare și sa îndreptat spre una dintre ferestrele camerei. În momentul în care a tras draperia, o parte de cameră a fost inundată de o lumină foarte puternică. Simnțeam parcă cum în ochi aveam mici bucăți de sticlă ce îmi crestau orbita de fiecare dată când încercam să privesc spre ea. Fredona o piesă ce îmi părea foarte cunoscută dar nu reușeam să fac legătura de unde o știam. Au trecut peste patru ani de zile de când nu am mai văzut-o. Au trecut peste cinci ani de zile de când ne-am despărțit dar ea încă își avea locul ei călduț păstrat în inima mea.

-          Să ști că mi-a fost foarte dor de tine nebunule!

-          Hai să schimbăm subiectul că devii melancolică și îți amintești doar prostii…

-          Prostii dragule?

-          Da scumpa mea! Prostii!

-          Au fost oare prostii? Eram tânără și nu știam ce vroiam de la viață…

-          (râdeam)…da…nu știai dar ai găsit până la urmă pe cineva care să îți explice ce ar trebuii să îți dorești!

-          Nu m-ai iertat…o simnt! Încă mă urăști! Nu…nu m-ai iertat!

-          Tu m-ai fi iertat dacă eram eu în locul tău?

-          Nu știu…poate…nu cred!

Se apropia încet de mine. Își împletea pașii prin camera de parcă dansa un dans pe o șcenă, desculță, purta o cămașă albă prin care sfârcurile sânilor ieșeau in evidențăl.Un profil de invidiat de orice femeie și dorit de orice bărbat…  Cu cât o priveam mai mult, cu atât îmi era mai greu să respir. Pas cu pas se apropia de mine. La un moment a ajuns în fața mea. Ma privea cu ochii ei verzui de parcă eram un sfânt apărut la ceas de noapte. Palmele ei îmi țintuiau pieptul și simnteam cum urcă încet spre fața mea.

-          Chiar mi-a fost dor de chipul tău! Mi-a fost dor de căldura ta! Ști, nopți la rând în Anglia, când afară ploua și era rece îmi aduceam aminte de îmbrățișarea ta și de săruturile tale! Niciodată nu am fost mai fericită în viața mea decât ca atunci când mă strângeai la pieptul tău și îmi șopteai că eu sunt cea mai dulce și mai frumoasă domnișoară dintre toate domnișoarele de pe acest pământ și că pentru mine ți-ai da și viața doar să mă vezi fericită!

-          Și nu ai fost fericită? Oare nu ai avut tot ce putea un om să își dorească pe acest pământ???

-          Am fost cea mai fericită! …și știu că doar tu ești singurul om de pe pământ ce mă poate face fericită! Dar ști de ce?…pentru că noi suntem suflete pereche!

Am privit spre ea și am văzut cum o lacrimă îi cobora încet din colțul ochiului stâng…o lacrimă ce alerga pe cel mai frumos chip ce l-am văzut în viața mea.  Știam că orice voi spune va fi de prisos. Am tăcut. Și am tăcut pentru că nu vroiam să știe ce se petrece în inima mea…și da, inima mea plângea odată cu ea. Eram uluit de ceea ce se întâmpla. În tot timpul cât a fost plecată am sperat că poate iși mai aduce aminte de mine. Speram că într-o bună zi mă va suna și voi uita toată suferința prin care am trecut din cauza ei. Am trecut prin clipe grele, am trecut prin coșmarul dragostei, dar ști cum se spune…atunci când cunoști pe cineva cu adevărat, cu greu poți să îl mai uiți. Așa am fost eu cu ea. Am văzut mereu partea bună în ea. Avea un suflet bun, dar era și o mică scorpie ce profita la mixim de orice situație. O mică scorpie ce sa apropiat de sufletul meu…spunea mereu că pe mine m-a scăpat Dumnezeu în cazanul cu bunăvoință și că așa a orânduit ca din toți oamenii din lume eu să îi ies în cale.

-          Te iubesc! Te iubesc suflete!

Așa îmi șoptea…

Confuzi într-o lume aleatoare și de loc grăitoare ne strângem toate puterile în doar două mâini și pornim la drum. Un drum ce ne poartă de pe acest pământ negru  spre mări și oceane îndepărtate, un drum ce ne poartă până în cerul albastru și la soarele ce arde…”

Share on Facebook